Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un scriitor atipic

        de Mircea Gheorghe

Emil Belu s-a născut în Ciupercenii-Vechi (Dolj) şi este licenţiat al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii (Institutul Politehnic Bucureşti). Emigrează în Germania în 1990, apoi trece Atlanticul, în 1995, stabilindu-se în oraşul Montréal, Canada. Lucrează în domeniul televiziunii de înaltă definiţie şi al comunicaţiilor prin satelit, fiind colaboratorul unor companii de prestigiu din Germania şi Canada. Destul de tîrziu, asemeni multor altora, şi-a descoperit o vocaţie secund㠖 cea de scriitor – care, prin talent şi perseverenţă, a devenit marca principală a identităţii sale de astăzi ca om de cultură.

Cartea lui, Vămile albastre, apărută recent la Institutul European, cuprinde eseuri publicate în Luceafărul românesc, Terra Nova (Montréal), România literară, Dilema şi Dilema veche (Bucureşti) şi reprezintă un volum consistent, cu o scriitură rafinată, în registre de expresivitate variate şi cu numeroase reflecţii sensibile şi subtile, coroborate cu o profuziune de referinţe literare, artistice, filozofice.

Emil Belu îşi găseşte subiectele pretutindeni, în lumile paralele, coexistente în viaţa fiecăruia dintre noi şi de a căror totalitate nu ne bucurăm decât arareori: în lumea cărţilor, a muzeelor, în călătorii, în faptele diverse din ziare, în propriile-i melancolii şi tristeţi, în conturul unui peisaj, în amintiri, în politică etc. – lista e departe de a fi completă. Tonul e de fiecare dată nuanţat, de la caz la caz, sceptic, dezabuzat, ironic, vag pesimist. Rareori pasionat, rareori inflamat de sentimente extreme. E tonul de o măsurată înţelepciune al lui Alain din Propos sur le bonheur, după cum fineţea şi ineditul observaţiilor sunt cele pe care le găsim în „prozele mărunte” ale lui Michel Tournier. Şi, dincolo de toate, impresionează cultura scriitorului care se mişcă dezinvolt în literatură, pictură, filozofie, istorie prin asociaţii de idei şi referinţe oportune, naturale, fără nimic ostentativ ori gratuit. Iată, de exemplu, un text pe care-l luăm aproape la întâmplare, tocmai fiindcă spiritul lui este comun şi multor altora: Mocirlă şi diamante. Scriitorul porneşte de la observaţia c㠄biografiile romanţate şi neromanţate, autorizate şi neautorizate/…/ umplu până la refuz rafturile bibliotecilor şi librăriilor”. De aici, urcă spre psihologia cititorului obişnuit, – unde sondează curiozitatea lui insaţiabilă pentru amănuntele picante din viaţa celorlalţi şi înclinaţia de a se erija într-un judecător moral factice, repede dispus să dea, arogant şi sigur de sine, verdicte stupide. Poate aşa se explică abundenţa literaturii biografice – asta e cererea. „Ce ne interesează cel mai mult într-un asemenea gen de scriitură sunt ungherele tainice: iubiri nemărturisite, crime tăgăduite, vicii etc., în general ineditul sub orice formă. Şi calităţile le evaluăm cu multe rezerve: a luat Premiul Nobel dar face cură de dezalcoolizare; a luat Oscarul, dar ia droguri; foarte mare sportiv, dar şi-a ucis soţia; zguduitoare mărturia pastorului, dar e pedofil. Când e vorba de nod în papură, nu avem egal”.

Este evident că autorul se exclude din tagma aceasta a împătimiţilor de senzaţionalul biografic, de scotocirea indiscretă prin viaţa secretă a altora şi aici el se întâlne’te cu o tradiţie bine reprezentată de Marcel Proust ori de Milan Kundera. Dar se exclude nu prin respingerea biografiei, ci prin preferinţa acordată operei – când o asemenea operă există: „Pentru unii primează bârfa, pentru alţii opera”. Or, pentru ilustrarea acestui primat al operei, Emil Belu intră în cultura majoră: în douăzeci-treizeci de rânduri, el mobilizează în sprijinul ideii sale – maculatura biografică, la cerere, reflectă mediocritatea „gustului public” – numele unor A. E. Poe, Albert Einstein, Oscar Wilde, Serghei Esenin, Alfred Jarry, Dostoievski, pictorul Courbet etc.

Fireşte, prezenţa copleşitoare a maculaturii biografice în librării este un subiect care poate părea banal. Dar, scriitorul îl înnobilează prin felul în care îl dezvoltă şi îl încadrează. Aşa cum face şi altădată când scrie despre un căţel simpatic de pe malul Lacului Leman (Surpriza din coş), despre vânarea rarităţilor în magazinele de vechituri (Chilipirul ca terapie), despre un vagabond inteligent din Montréal, portretizat cu un fel de sensibilitate romantică (Un vagabond la porţile sublimului), despre bucuriile muzicii (Între Vltava şi Dunăre) sau despre utilizarea abuzivă a imaginii lui Eminescu, de biserică (Eminescu, busuiocul, protopopul).

Alteori însă, subiectele sunt grave şi referinţa culturală nu mai serveşte la înnobilarea, ci la reliefarea lor, la punerea într-o lumină şi mai evidentă a încărcăturii de tragic, de barbarie sau, pur şi simplu, de agresivă şi obsedantă prostie. Un episod intens mediatizat în urmă cu mulţi ani – aruncarea unor tineri imigranţi români (călători clandestini pe un vas taiwanez) în ocean – îl trimite pe autor cu gândul la tabloul lui Géricault, Pluta Meduzei, expus la Luvru, moartea unei doctoriţe este un prilej de a divaga despre o formă de eroism obscur şi rău interpretat de opinia publică (Maria di Lorenzo), amintirea matematicienei neoplatoniciene Hypatia, lapidată de o ceată de călugări creştini obtuzi, îl îndeamnă să reflecteze revoltat la fanatismul religios (Hypatia).

Există şi reversul unor asemenea texte grave: cele care mobilizează resursele umoristice ale autorului – „badinerii” de o amabilă şi savuroasă expresivitate pe seama unor personaje, scene, încurcături sau manii simpatice (Don Rigoberto, Ion, Coana Ecaterina, Bonne Année, Boss!, Lamentările unui dezţărat, Oul lui Basil etc.). Şi să nu uitam micile exerciţii de admiraţie, consacrate lui Andrei Pleşu (Politica şi specialiştii) şi Mircea Eliade (Mircea Eliade, Coasta zăpezilor), ori eseurile lucide despre literatură, condiţia scriitorului, despre carte şi biblioteci.

Cartea lui Emil Belu se citeşte până la urmă cu plăcerea pe care ţi-o oferă un jurnal de idei. De altfel, punctul generator al acestui volum policrom îl putem descoperi într-o însemnare cu un evident caracter diaristic: „Sincopele sufleteşti de care nu duc lipsă [...] mă aruncă în cele mai întunecate abisuri existenţiale. În rarele momente de luciditate, ocheanul din geam îmi întreţine iluzia că sunt încă ancorat în realitate. [...] Poteca salvării, cu certitudine, ocoleşte colivia mea. [...] O pierzanie spre alte «zări» ar fi o soluţie. [...] Treci o vamă, poate mai multe, şi peste tot, numai albastru, risipă de albastru: cer, ape, munţi, culoarea speranţei!”.

Există cărţi deghizate în jurnale fictive, imaginare. De ce n-ar exista şi jurnale deghizate în cărţi de eseuri? Din punctul acesta de vedere, Emil Belu e un scriitor atipic. Să facem un mic artificiu grafic, să înlocuim titlurile eseurilor lui Emil Belu cu date: 5 ianuarie, 10 martie, 12 aprilie etc. Nu cumva deghizarea dispare?

 

Nr. 07 / 2020
Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 26 mai 2020

Festivalul Internaţional de Literatur㠄Tudor Arghezi”

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Ce îi mână pe ei în „luptă”?
de Gabriel Coşoveanu

Isus doar un om perfect?
de Adrian Popescu

Despre Saşa Pană şi revista avangardistă unu
de Marius-Cristian Ene

Totul s-a petrecut atît de repede (3)
de Gheorghe Grigurcu

Delfinul recent în acţiune
de Nicolae Prelipceanu

România – statul în jurul şefului. O istorie constituţională
de Mihai Ghiţulescu

Psihologie şi politică
de Cristian Pătrăşconiu

Riffuri în vuietul scenei
de Dumitru Ungureanu

O decodificare a statului Chile
de Ştefan Vlăduţescu

Oameni şi locuri
de Daniela Micu

Delicii, capricii şi lecţii ale istoriei culturale
de Gabriel Nedelea

Somnie şi electro-şocuri
de Gabriela Gheorghişor

Epistolele lui nea Arvinte către comeseni
de Varujan Vosganian

Nicolae Steinhardt – cum era, cum l-am cunoscut
de Veronica Pavel Lerner

Un scriitor atipic
de Mircea Gheorghe

Oameni printre rânduri
de Aura Dogaru

Cât de mult te poţi apropia ca traducător de un text literar şi care a fost cea mai mare provocare?
de Simona Preda

Bolgia fiinţei
de Haricleea Nicolau

Carnavalul sau show-ul merge mai departe
de Daniela Firescu

Dragoste în vreme de restrişte
de Viorica Gligor

Secvenţialitatea şi efectul „butterfly”
de Gabriela Rusu-Păsărin

Zâmbeşte
de Roddy Doyle

Cu bicicleta, pe verticală
de Sorina Jecza

© 2007 Revista Ramuri